- Detalii
- Scris de Super User
- Categorie: Direcţia Serviciului Special
- Accesări: 5113

Melnic Victor, conducătorul Grupului
Asigură efectuarea următoarelor sarcini:
- pregăteşte şi furnizează informaţia necesară şi materialele de explicaţie ale terenurilor teritoriului protejat al unităţilor speciale şi Serviciului Special grupurilor de IA ale unităţilor speciale şi, respectiv, secţiei IA;
- examinează căderile de grindină pe teritoriul protejat (TP) de Serviciul Special şi teritoriul neprotejat (TN), (conform indicaţiilor conducerii Serviciului);
- colectează datele privind căderile de grindină pe teritoriul Republicii Moldova;
- colectează şi analizează informaţia operativă referitoare la lucrările de IA efectuate în unităţile speciale;
- completează şi prezintă informaţia, în termeni stabiliţi, privind rezultatele lucrărilor de IA efectuate, pentru conducerea Serviciului Special şi autorităţile superioare;
- pregăteşte materialul pentru raportul de producere al Serviciului;
- colectează informaţia cu privire la roada culturilor agricole pe teritoriul protejat şi estimează eficacitatea economico-financiară a lucrărilor de protecţie antigrindină;
- specialiştii grupului participă la sistemul de instruire tehnică în cadrul Serviciului Special, precum şi la diverse activităţi de cercetare ale secţiei IA;
- organizează instruirea comandanţilor unităţilor speciale metodei de examinare a căderilor de grindină;
- aprovizionează unităţile speciale şi secţia IA cu materialele necesare conform cererilor.
- Detalii
- Scris de Super User
- Categorie: Direcţia Serviciului Special
- Accesări: 5189
Şef de cancelarie
Coordonează cu întreaga procedură a activităţilor de documentaţie a Serviciului Special, verificarea în termen a corespondenţei de intrare şi ieşire, arhivare.
Secţia are următoarele sarcini de bază:
-
organizează munca de birou;
-
identifică şi întocmeşte materialele instructive şi de referinţă, necesare pentru organizarea muncii de birou;
-
elaborează şi implementează instrucţiuni cu privire la munca de birou în Serviciul Special;
-
asigură procedura integrală de documentaţie;
-
verifică termenii de perfectare şi corectitudine a actelor;
-
înregistrează, duce evidenţa, păstrează şi transmite actele de cancelarie, precum şi ordinele şi indicaţiile conducerii la unităţile speciale;
-
supraveghează, din punct de vedere metodic, munca de birou în unităţile speciale, controlul întocmirii corecte, păstrării şi remiterii în termen, a actelor la arhivă;
-
elaborează şi implementează procese tehnologice noi de lucru cu actele, perfecţionarea sistemului şi tehnologiei automatizate (luînd în consideraţie implementarea tehnicii de calcul);
-
elaborează şi organizează activităţi de perfecţionare a muncii de cancelarie.
Jurist
Oferă instrucţiuni metodice de activitate juridică în întreprindere şi asistenţă juridică subdiviziunilor Serviciului Special.
Juristul are următoarele sarcini de bază:
-
întocmeşte şi efectuează activităţi privind consolidarea disciplinelor contractuale, financiare şi de muncă. Asigură integritatea proprietăţii de stat cu privire la combaterea achiziţiilor nejustificate şi fraudelor;
-
analizează şi prezintă rezultatele examinării reclamaţiilor şi instanţelor de judecată.
-
întocmeşte materialele de tragere la răspundere disciplinară şi materială a angajaţilor;
-
participă la încheierea contractelor economice, întocmirea scrisorilor privind fezabilitatea economică a acestora, la elaborarea condiţiilor contractelor, precum şi examinarea datoriilor de debit şi de credit;
-
verifică termenul de prezentare a referinţelor, plăţilor declaraţiilor şi altor materiale pentru întocmirea răspunsurilor la reclamaţii;
-
eliberează referinţe şi consultaţii angajaţilor întreprinderii privind legislaţia în vigoare, aspecte juridice, oferă asistenţă în întocmirea actelor.
- Detalii
- Scris de Super User
- Categorie: Direcţia Serviciului Special
- Accesări: 5305
Şef secţie personal
Secţia Personal are rolul de promotor al politicii de personal în scopul asigurării activităţii eficiente a Serviciului.
Secţia are următoarele sarcini de bază:
-
asigură selecţionarea oportună a cadrelor de conducere, specialiştilor de calificare superioară şi medie, lucrătorilor cu profesii secundare şi a servanţilor punctelor de influenţă rachetară;
-
studiază calităţile organizatorice şi de lucru a cadrelor, asigură repartizarea corectă a acestora;
-
determină necesitatea Serviciului Special în cadre, inclusiv şi cadre noi angajate cu calificare superioară şi medie şi realizarea măsurilor vizînd asigurarea cu cadre a subdiviziunilor Serviciului;
-
organizează şi duce evidenţa executării atestării colaboratorilor Serviciului;
-
studiază motivele de fluctuaţie a cadrelor, încălcărilor disciplinei de muncă, elaborează măsuri vizînd consolidarea disciplinei de muncă;
-
pregăteşte ordinele vizînd angajarea, transferarea, disponibilizarea şi premierea lucrătorilor, tragerea la răspundere a infractorilor disciplinei de muncă;
-
pregăteşte şi prezintă dările de seamă vizînd cadrele la Departamentul de Statistică;
-
participă şi analizează problema cadrelor cu Autorităţile publice locale, cu agenţiile de Ocuparea Forţei de Muncă şi organele poliţiei în cadrul competenţei acestora;
-
eliberează certificate, copii la documentele cu privire la activitatea de muncă în cadrul Serviciului Special;
-
determină şi prezintă listele lucrătorilor de vîrstă pensionară şi de invaliditate serviciilor sociale;
-
întocmeşte documentele cu privire la premierea lucrătorilor.








